peninsulă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. péninsule, lat. paeninsula)

1. întindere de pământ care înaintează în mare.

peninsular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. péninsulaire)

1. (şi s. m. f.) (locuitor) al unei peninsule.
2. în formă de peninsulă.

bogomil

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (cf. Bogomil - preot bulgar)

1. (religie) cel care aparținea unei secte eretice maniheiste care a apărut în secolul al X-lea în Bulgaria și s-a răspândit până la începutul secolului al XIII-lea în Asia Mică și Peninsula Balcanică; adept al bogomilismului.

erg 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. erg)

1. deşert de nisip acoperit cu dune, în Sahara, Peninsula Arabică etc.

istm

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. isthme, lat. isthmus, gr. isthmos)

1. fâşie care uneşte o peninsulă cu un continent, sau două continente între ele.
2. (anat.) partea îngustă a unui organ.

malaiez, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. malais)

1. (locuitor) din Malaiezia.
2. (s. f.) limbă vorbită în peninsula malaieză şi pe coastele insulelor Indoneziei.

peninsular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. péninsulaire)

1. (şi s. m. f.) (locuitor) al unei peninsule.
2. în formă de peninsulă.

haiducie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (haiduc + -ie)

1. luptă armată a unor cete de haiduci împotriva asupritorilor, frecventă la sfârșitul Evului Mediu în țările românești și în Peninsula Balcanică.
2. viață sau îndeletnicire de haiduc.
3. purtare, deprindere de haiduc.