anunța

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. annoncer, lat. annuntiare)

1. a aduce la cunoștință.
2. a vesti sosirea cuiva sau un eveniment.

anunțare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (anunța)

1. acțiunea de a anunța și rezultatul ei; aducere la cunoștință, încunoștințare, înștiințare.

anunțat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (anunța)

1. adus la cunoștință; care este făcut public, comunicat.
2. prevăzut, cunoscut dinainte.
3. (antonim) neanunțat.

anunțător, -oare

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (anunța + -[ă]tor)

1. I. care anunță, aduce un mesaj; care vestește sau prevestește ceva.
2. II. persoană care anunță, vestește sau prevestește ceva; mesager.

aerian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérien)

1. aflat în aer sau care conține aer.
2. produs în aer.
3. referitor la aviație.
4. linie ~ă = traseu aeronautic; alarmă ~ă = alarmă prin care se anunță un atac aerian.
5. (fig.) diafan, transparent; vaporos.
6. (fam.) distrat, visător.

afiș

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. affiche)

1. înștiințare publică, tipărită, care se fixează sau se distribuie în anumite locuri.
2. cap de ~ = primul nume de pe afișul care anunță un spectacol; actor celebru.
3. gen de artă grafică cu funcție mobilizatoare, de informare, de reclamă.

alarmă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alarme)

1. anunțare a unui pericol iminent care necesită măsuri urgente.
2. semnal, chemare pentru a lua armele.
3. (fig.) neliniște, teamă; alertă.

anunț

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (cf. fr. annonce)

1. înștiințare, aviz prin care ceva este făcut cunoscut publicului, verbal sau în scris.
2. text, publicație care anunță ceva.
3. comunicat publicitar într-un organ de presă.
4. (la jocul de cărți) declarație de intenție.
5. (radio, TV) text care precede un program și servește drept titlu sau rezumat al acestuia.

catastrofist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (engl. catastrophist)

1. I. referitor la catastrofism; care anunță o catastrofă.
2. II. partizan al catastrofismului; persoană care anunță o catastrofă.
3. (antonim) gradualist.

critic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. critique, lat. criticus)

1. referitor la critică.
2. bazat pe critică, care folosește critica.
3. referitor la un moment de criză; care anunță, determină o criză, o schimbare; dificil, periculos.
4. aparat ~ = totalitatea notelor lămuritoare făcute de un editor la editarea unui text.
5. ediție ~ă = ediție a unui text (clasic, vechi) însoțit de aparat critic.
6. (fiz.) stare ~ă = (sau punct ~) = stare a unui fluid în care dispare diferența dintre starea lichidă și cea gazoasă.