Dictionar

perifrază

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. périphrase, lat. periphrasis, germ. Periphrase)

1. exprimare prin mai multe cuvinte a ceea ce în mod normal se redă printr-un cuvânt; circumlocuție; grup de cuvinte care înlocuiește un termen propriu.
2. ~ verbală = construcție formată dintr-un verb însoțit de un semiauxiliar de modalitate sau de aspect.
 

perifraza 2

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. périphraser, it. perifrasare)

1. a uza de perifraze; a înlocui un cuvânt cu o expresie cu același sens.
2. a reda, a traduce printr-o perifrază.
3. (rar) a parafraza.
 

antonomasie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat., gr., it. antonomasia)

1. (retorică) figură de stil prin care un substantiv comun sau o perifrază desemnează un substantiv propriu (ex. „Oratorul roman” pentru a-l desemna pe Cicero); antonomază.
2. (retorică) invers, figură de stil prin care un substantiv propriu este folosit ca substantiv comun (ex. „este un Nero” pentru a spune că este un tiran); antonomază.
 

circumlocuție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. circonlocution, lat. circumlocutio)

1. expunere pe ocolite a unei idei care poate fi redată direct, mai concis; perifrază.
 

idiotism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. idiotisme)

1. construcție, expresie proprie unei limbi, care nu se poate traduce într-o altă limbă decât printr-o perifrază.
 

perifrastic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. périphrastique, germ. periphrastisch)

1. exprimat prin perifrază.
2. formă ~ă = formă verbală compusă, de tip mai dezvoltat.
 

tabu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. tabou)

1. (în religiile primitive) interdicție cu caracter sacru, a cărei încălcare atrage automat sancțiuni de ordin magic și social.
2. situație, obiect, persoană, funcție (interzise) obiect al unei credințe sau al unor practici religioase.
3. (fig.) interdicție nejustificată.
4. (fam.) persoană, obiect, problemă despre care nu se poate discuta sau care nu pot fi criticate.
5. interdicție de vocabular determinată de superstiții sau de pudoare, care duce înlocuirea unui cuvânt cu un altul sau cu o perifrază, metaforice.
 

perifraza 2

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. périphraser, it. perifrasare)

1. a uza de perifraze; a înlocui un cuvânt cu o expresie cu același sens.
2. a reda, a traduce printr-o perifrază.
3. (rar) a parafraza.