Dictionar

aparență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apparence, lat. apparentia)

1. înfățișare, manifestare exterioară evidentă, uneori înșelătoare.
2. în ~ = la prima vedere.
 

în aparență

Parte de vorbire:  loc. adv.  
Etimologie:

1. judecînd după exterior, la prima vedere.
 

neaparență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ne- + aparență)

1. lipsă de aparență, de manifestare exterioară evidentă.
 
 

acaul, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acaule, lat. acaulis)

1. (bot.) fără tulpină.
2. cu tulpina foarte scurtă sau neaparentă.
 

afirmativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. affirmatif, lat. affirmativus)

1. (și adv.) care afirmă ceva; pozitiv.
2. (log.; despre judecăți) care enunță aparența însușirii exprimate de predicat la obiectul exprimat de subiect.
 

agerazie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. agérasie)

1. aparență tinerească la o persoană în vârstă.
2. starea unui bătrân care are vigoarea tinereții.
 

androginoid

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. androgynoïde)

1. individ de sex masculin cu aparență feminină.