Dictionar

Rezultate principale (Personifica):

Personifica

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. personnifier, it. personificare)

1. a atribui unui lucru, unui animal, fenomen etc. însuşiri omeneşti; a personaliza.

2. a realiza, a contura perfect un personaj, o idee etc.; a întruchipa, a încarna.


Rezultate secundare (Personifica):

Personificare

Parte de vorbire: s.
Origine: (personifica)

1. faptul de a personifica; personificaţie.

2. figură de stil prin care se atribuie fiinţelor necuvântătoare, lucrurilor, elementelor naturii, chiar unor idei abstracte însuşiri omeneşti.

3. întruchipare.


Personificaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. personnification)

1. personificare.

2. formă de halucinaţie în vederea şi auzirea simultană a unui om în cadrul unor scene de masă ciudate, în cazuri de delir.


Animism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. animisme)

1. credinţă primitivă potrivit căreia obiectele şi fenomenele naturii ar fi însufleţite; spiritualizare, personificare a forţelor şi fenomenelor naturii.


Charite

Parte de vorbire: s.f. pl.
Origine: (fr. charites)

1. (mitologie) (la greci) zeițe personificând viața în toată plinătatea ei și mai precis seducția, frumusețea, natura, creativitatea umană și fertilitatea (care astăzi este văzută ca o triadă cuprinzând pe Aglaia, Eufrosina și Talia); cele trei grații; harite.


Cult 1

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. culte, lat. cultus)

1. adorare mistică, religioasă a unor obiecte, forţe naturale, fiinţe reale sau fantastice ori a unor abstracţiuni personificate; act religios făcut în cinstea unei divinităţi.

2. sentiment de veneraţie, de respect, de dragoste profundă pentru cineva sau ceva.

3. ~ul personalităţii = atitudine de admiraţie sistematică faţă de un conducător politic.

4. totalitatea ritualurilor unei religii.

5. religie, confesiune (2).


Demoniza

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (demon + -iza)

1. a da caracter demonic; a personifica într-un demon.

2. a atrage de partea diavolului, a răului.


Etopee

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. éthopée, lat. ethopoeia)

1. figură de stil constând în personificarea unor lucruri.

2. figură de compoziţie care constă în descrierea caracterului sau structurii psihice a unui erou epic prin scrisori ori printr-o cuvântare.


Fabulă

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. fabula)

1. specie a genului epic, alegorică, (în versuri), în care sunt satirizate anumite moravuri și deprinderi, prin procedeul personificării animalelor sau lucrurilor.

2. scurtă narațiune la care participă animale personificate.

3. subiectul, textura unei scrieri literare.

4. povestire în care nu se poate deosebi realul de invenție, de născocire.