Dictionar

planta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: ( fr. planter, lat. plantare)

1. tr. a sădi (pomi, plante).
2. a înfige în pământ (un stâlp, un par etc.).
3. a instala în decor (în scenă, pe un platou de filmare).
4. (mil.) a instala mine pe un teren.
5. a fixa cu insistență.
6. (fam.) a părăsi brusc pe cineva.
7. refl. (fig., fam.) a se posta (ostentativ), a se proțăpi (în fața cuiva).
 

plantă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. planta, fr. plante)

1. nume generic dat vegetalelor.
2. talpa piciorului.
 

plantă

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT planta
2. FR plante
3. EN plant
4. DE Pflanzen; Gewächs
5. RU рaстение
6. HU növény
 

deplanta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. déplanter)

1. a scoate (un copac) dintr-un anumit loc pentru a-l replanta.
2. a dezgropa mine explozive.
 

explanta

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. explanter)

1. (med.) a extrage (ceea ce fusese implantat); a face un explant.
 

implanta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. implanter)

1. a insera, a fixa în.
2. a amplasa (o clădire etc.).
3. a introduce sub piele un medicament sau țesut, care se resoarbe treptat.
 

plantă gazdă

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT planta hospitalis
2. FR plante hôte; plante nourricière
3. EN host plant
4. DE Wirtspflanze
5. RU рaстение-хозяин
6. HU gazdanövény
 

plantaginacee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. plantaginacées)

1. familie de plante erbacee, cu frunze dispuse în rozetă bazală, cu flori hermafrodite, rar unisexuate, dispuse în spice, și cu fructe capsule sau nucule: plantago.
 

plantago

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. plantago)

1. plantă erbacee cuprinzând o mulțime de specii sălbatice; pătlagină.
 

abietacee

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. abietacées)

1. (bot.) familie de conifere cuprinzând arbori din specia bradului; abietinee, pinacee.
2. (la sg.) plantă din această familie.
 

abietinee

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. abiétinées)

1. (bot.) familie de rășinoase cu fructe în formă de con (reprezentanți: bradul, pinul, molidul etc.); abietacee, pinacee.
2. (la sg.) plantă din această familie.
 

absint

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. absinthe, lat. absinthium)

1. plantă amară și aromatică, cu esență toxică; pelin.
2. băutură alcoolică, tare, verzuie, preparată din absint.
 

acantă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acanthe, lat. acanthus, gr. akantha)

1. plantă erbacee decorativă, cu frunze mari, penate, grupate în formă de spic.
2. motiv decorativ, care stilizează frunza acestei plante.
3. apofiza spinoasă a vertebrelor.
 

acarp, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acarpe)

1. (bot.) se spune despre o plantă care nu produce fructe.
 

achiu

Parte de vorbire:  I. s.n. (înv.), II. s.m. (înv.)  
Etimologie: (I. fr. acquit; II. cf. lat. apium)

1. I. bilă de încercare la jocul de biliard, desemnând persoana care începe partida.
2. (reg.) baston special de lemn, cu care jucătorii lovesc bilele de biliard; tac.
3. II. plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze mari, penate, cu flori albe, cu un rizom gros, globulos și cărnos, cultivată ca plantă culinară; țelină (Apium graveolens).