Dictionar

Rezultate principale (Apogeu):

Apogeu

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apogée, gr. apogaion)

1. punctul cel mai depărtat de Pământ de pe orbita unui satelit natural sau artificial.

2. punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei situaţii etc.; culme.


Rezultate secundare (Apogeu):

Acmee

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acmé)

1. apogeu, punct culminant.

2. fază în care o boală atinge intensitatea maximă.

3. cea mai evoluată fază de adaptare în filogenie şi ontogenie.


Culmina

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. culminer, lat. culminare)

1. (despre aştri) a atinge punctul de culminaţie.

2. (fig.) a atinge cel mai înalt stadiu; a ajunge la apogeu.


Decadentism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. décadentisme)

1. denumire dată unor curente literar-artistice de la sfârşitul sec. XIX, caracterizate prin disoluţie a valorii, prin ruperea din contextul celorlalte valori.

2. mişcare literar-artistică europeană, caracterizată prin revolta împotriva rigidităţilor şcolii parnasiene, cultivarea brutală a inovaţiilor formale şi a senzaţiilor tari, prin rafinament stilistic ajuns la apogeu care se va dizolva în simbolism.


Orgasmic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. orgasmique)

1. referitor la orgasm, apogeul plăcerii sexuale; orgastic.


Prerafaelitism

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. preraphaelitism, după fr. préraphaélisme)

1. curent afirmat deopotrivă în pictură şi în poezie, în Anglia, la mijlocul sec. XIX, ca o reacţie împotriva academismului, care, considerând operele predecesorilor lui Rafael ca apogeu al picturii, milita pentru o întoarcere la puritatea artei acestora.


Simbolist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. symboliste)

1. I. referitor la simbolism, care aparține simbolismului.

2. II. adept al simbolismului (mișcare artistică europeană care s-a dezvoltat în anii 1870 și a atins apogeul în anii 1890).

3. poet, literat, artist etc. care aparține simbolismului.