Rezultate principale (Apogeu):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apogée, gr. apogaion)
1. punctul cel mai depărtat de Pământ de pe orbita unui satelit natural sau artificial.
2. punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei situaţii etc.; culme.
Rezultate secundare (Apogeu):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acmé)
2. fază în care o boală atinge intensitatea maximă.
3. cea mai evoluată fază de adaptare în filogenie şi ontogenie.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. culminer, lat. culminare)
1. (despre aştri) a atinge punctul de culminaţie.
2. (fig.) a atinge cel mai înalt stadiu; a ajunge la apogeu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. décadentisme)
1. denumire dată unor curente literar-artistice de la sfârşitul sec. XIX, caracterizate prin disoluţie a valorii, prin ruperea din contextul celorlalte valori.
2. mişcare literar-artistică europeană, caracterizată prin revolta împotriva rigidităţilor şcolii parnasiene, cultivarea brutală a inovaţiilor formale şi a senzaţiilor tari, prin rafinament stilistic ajuns la apogeu care se va dizolva în simbolism.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. orgasmique)
1. referitor la orgasm, apogeul plăcerii sexuale; orgastic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. preraphaelitism, după fr. préraphaélisme)
1. curent afirmat deopotrivă în pictură şi în poezie, în Anglia, la mijlocul sec. XIX, ca o reacţie împotriva academismului, care, considerând operele predecesorilor lui Rafael ca apogeu al picturii, milita pentru o întoarcere la puritatea artei acestora.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. symboliste)
1. I. referitor la simbolism, care aparține simbolismului.
2. II. adept al simbolismului (mișcare artistică europeană care s-a dezvoltat în anii 1870 și a atins apogeul în anii 1890).
3. poet, literat, artist etc. care aparține simbolismului.