Dictionar

Portal

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Portal, it. portale)

1. intrare monumentală, cu ancadrament bogat ornamentat, la un edificiu.

2. construcție la intrarea într-un tunel cu întărituri de zidărie sau beton pentru sprijinirea terenului și a taluzului de deasupra.

3. deschidere a unui mare pod de cale ferată.

4. panou suspendat destinat a indica automobiliștilor pe drumurile publice, înaintea benzilor de degajare, direcția de mers către principalele localități.

5. deschidere a unei scene de teatru.

6. (geol.) arcadă.


Portal 2, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. portal)

1. care aparţine sistemului venei porte.


Portaltoi

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. porte-greffe)

1. plantă pe care se grefează altoiul.


Anteportal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. avant-portail)

1. (arhitectură) situat în fața portalului principal; care precedă un portal.


Arcadă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arcade)

1. element de arhitectură dintr-un arc şi din elementele care îl susţin.

2. motiv decorativ constând din înscrierea ritmică a unor arce de cerc.

3. porţiune anatomică (osoasă) în formă de arc; partea curbată a osului frontal, deasupra ochiului.

4. (geol.) microrelief de forma unui arc suspendat; portal.

5. fiecare dintre părţile unei şei, sub formă de punţi arcuite.


Arhivoltă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. archivolte)

1. mulură la partea de sus a unei arcade, a unui portal.


Bandou

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bandeau)

1. legătură de încins fruntea, capul, de legat ochii.

2. cadru decorativ exterior al portalului unui tunel.

3. mulură orizontală ieşită uşor în relief, care marchează naşterea unei bolţi sau limita dintre etaje.


Cistercieni

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cisterciens)

1. s. m. pl. ordin de călugări benedictini din Franţa, din sec. XI, care au jucat un rol deosebit în colportarea formelor arhitectonice ale goticului timpuriu, suprimând la biserici turnurile, portalurile, sculpturile şi vitraliile pictate.

2. adj. care aparţine ordinului cistercienilor (I).


Doucin

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. doucin)

1. varietate de măr sălbatic, cu frunze lungi şi fructe mici, folosit în pepiniere ca portaltoi.