Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apostrophe, lat. apostrophus, gr. apostrophos)
1. semn ortografic în formă de virgulă (‘) care marchează absenţa accidentală a unor sunete ori silabe.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. apostropher)
1. a adresa cuiva o mustrare, a dojeni, a critica.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apostrophe, gr. apostrophe)
2. figură retorică constând în întreruperea bruscă a şirului ideilor pentru a se adresa direct unei persoane sau unui lucru.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. apostrophique)
1. (sintaxă) se referă la sau implică utilizarea scrisă a semnului de punctuație numit apostrof (’), pentru a semnifica de obicei contracția.
2. (biol.) care se deturnează din, sau este opusul unui lucru prin antonimie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. catilinaire)
1. cele patru discursuri ale lui Cicero împotriva lui Catilina.
2. (fig.) apostrofă vehementă la adresa cuiva.
Parte de vorbire: s.f. (regional)
Origine: (magh. Marișka [Sf. Maria] + -anie)
1. (expr.) mărișcania ta! = fir-ai să fii!; apostrofare, amenințare la adresa cuiva, pentru o faptă amendabilă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. apostrophique)
1. (sintaxă) se referă la sau implică utilizarea scrisă a semnului de punctuație numit apostrof (’), pentru a semnifica de obicei contracția.
2. (biol.) care se deturnează din, sau este opusul unui lucru prin antonimie.