aptitudine

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aptitude, lat. aptitudo)

1. înclinație, dispoziție naturală sau câștigată de a face unele lucruri; destoinicie.

inaptitudine

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. inaptitude)

1. lipsă de aptitudine; nepricepere.

abilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. habilité, lat. habilitas)

1. calitatea de a fi abil; dexteritate; pricepere, dibăcie.
2. (jur.) aptitudine legată de a face ceva.
3. (la pl.) (depr.) tertipuri, șmecherii, șiretlicuri.
4. (antonim) inabilitate.

abstractivitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abstractivité)

1. aptitudinea de a abstrage; caracterul persoanelor cu această abilitate.

aplicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. application, lat. applicatio)

1. punere în practică; aplicare.
2. punct de ~ = punct în care se exercită o forță asupra unui corp; școală de ~ = instituție școlară atașată pe lângă o instituție de pregătire a cadrelor, în care se face practică pedagogică.
3. (mil.) formă de pregătire a comandamentelor și trupelor prin rezolvarea unor situații de luptă ipotetice.
4. (fig.) aptitudine, talent.

aptitudinal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. aptitudinal)

1. despre sau legat de aptitudine, calitate care face posibile anumite performanțe.

bosă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bosse)

1. ridicătură naturală (a unui teren, a unei roci etc.).
2. (anat.) protuberanță, umflătură, proeminență.
3. (fig.) aptitudine.

capacitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. capacité, lat. capacitas)

1. calitatea de a fi încăpător.
2. întindere, mărime a unui lucru în raport cu ceea ce conține; volum al unui recipient.
3. pricepere, abilitate, aptitudine de a face ceva.
4. calitate a celui care este capabil să înțeleagă sau să facă ceva.
5. om destoinic, priceput; învățat, savant.
6. (în trecut) examen pentru obținerea titlului de profesor secundar.
7. proprietate a unui sistem tehnic de a executa o operație, de a produce un efect, de a suferi o transformare.
8. cantitatea de energie pe care o poate acumula un sistem fizic.
9. (jur.) drept, putere legală de a face un act.
10. obiectiv industrial sau economic cu un anumit profil; 9. examen la sfârșitul a opt clase elementare.