Dictionar

provocare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (provoca)

1. acţiunea de a provoca.
2. (jur.) aducere a cuiva, prin diverse acţiuni ilicite, într-o stare de tulburare sau emoţie favorabilă comiterii unei infracţiuni.
3. producere artificială a unei boli, a unui avort.
 

agresa

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. agresser)

1. a ataca fără provocare, violent și brusc, o persoană sau mai multe; a comite o agresiune.
 

alergografie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allergographie)

1. metodă de testare a alergiei prin provocarea de diverse reacţii.
 

eutanasie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. euthanasie, gr. euthanasia)

1. moarte uşoară, fără dureri.
2. provocare de către medic a morţii unui bolnav incurabil, pentru a-i curma suferinţele. 3. sacrificare, prin procedee rapide, nedureroase, a animalelor bolnave.
 

fotochineză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. photokinèse)

1. (biol.) provocare a mişcării unui organ(ism) prin schimbarea bruscă a intensităţii luminii.
 

fraudă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fraude, lat. fraus, -dis)

1. act de rea-credinţă cu scop de profit, prin provocarea unei pagube; hoţie.
2. sumă sustrasă.
 

iniţiere

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (iniţia)

1. acţiunea de a (se) iniţia.
2. provocare a unei explozii, a unei reacţii cu ajutorul impulsului iniţial.