Dictionar

arbaletă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. arbalète)

1. armă din evul mediu constând dintr-un arc montat pe un suport, care servea la aruncat săgeți sau proiectile; (înv.) arbalestră, (înv.) arcubalistă.
2. armă folosită la vânătoarea sub apă.
 

arbaletrier

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arbalétrier)

1. s. m. soldat înarmat cu o arbaletă.
2. s. n. grindă care servește la susținerea penelor pe care se fixează căpriorii unui acoperiș.
 

faretră

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (gr. φαρέτρα „tolbă”)

1. (istorie) tolbă folosită pentru a depozita săgeți de arc sau de arbaletă.
 

manubalistă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. manuballista, cf. lat. manus „mână” + balista, ballista „balistă”)

1. balistă portabilă, de mână, folosită în Antichitate de legiunile romane.
2. armă asemănătoare cu arbaleta.
 

arbalestră

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (fr. arbalèstre)

1. armă de aruncat săgeți sau proiectile, asemănătoare cu un arc orizontal; arbaletă, (înv.) arcubalistă.
 

arcubalistă

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (lat. arcuballista)

1. (istorie) arbaletă sau, eventual, o armă de mână cu torsiune.