Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arbitrage)
1. soluţionare a unui diferend de către o persoană sau o instituţie autorizată.
2. ~ de stat = organ de stat care rezolvă anumite litigii patrimoniale.
3. conducere a unei aplicaţii tactice, a unei competiţii sportive de către un arbitru.
4. hotărâre luată de un arbitru.
5. (fin.) cumpărare de valută, acţiuni, rente, argint, aur etc. pentru vânzare pe aceeaşi piaţă sau pe o alta.
Parte de vorbire: s.
Origine: (neo- + arbitraj)
1. tendinţă de extindere a arbitrajului şi asupra diferendelor de ordin politic, nerezolvate pe calea tratativelor diplomatice.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. arbitrable)
1. care poate fi rezolvat prin arbitraj.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arbitragiste)
1. cel care se ocupă cu arbitrajul de bursă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. compromissoire)
1. în legătură cu un compromis.
2. care prevede recurgerea la arbitraj în cazul unui litigiu între părți.
3. clauză ~ie = clauză a unui contract prin care se stipulează că dificultățile care ar putea surveni din executarea lui urmează să fie rezolvate de arbitri.
4. judecată ~ie = judecată pronunțată de arbitri.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. litige, lat. litigium)
1. conflict, diferend care poate constitui obiectul unui proces, al unui arbitraj etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (neo- + arbitraj)
1. tendinţă de extindere a arbitrajului şi asupra diferendelor de ordin politic, nerezolvate pe calea tratativelor diplomatice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. scorer)
1. s. m. golgheter.
2. cel care înregistrează scorul în foile de arbitraj; cel care operează pe panoul de scor evoluţia rezultatului echipelor angajate în joc.
3. s. n. panou pe care se afişează scorul într-o întrecere sportivă.