Rezultate principale (Arbitru):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arbitre, lat. arbiter)
1. persoană, instituţie care are sarcina de a soluţiona un diferend, un litigiu.
2. cel care arbitrează o aplicaţie tactică, o competiţie sportivă.
Rezultate secundare (Arbitru):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (femeie + arbitru)
1. femeie însărcinată cu arbitrarea unei întâlniri sportive.
2. femeie desemnată să asigure regularitatea unei competiții, a unui eveniment sportiv.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (după fr. libre arbitre)
1. concepţie potrivit căreia omul ar avea libertate nemărginită de a acţiona după voinţa sa.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (germ. Superarbitrium)
1. persoană care departajează arbitrii în caz de dezacord; supraarbitru.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. surarbitre)
1. arbitru care urmează să hotărască într-o chestiune asupra căreia alţi arbitri sunt în dezacord; superarbitru.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. accusatorial)
1. cu caracter de acuzare; conținând sau implicând o acuzație; acuzatoriu.
2. se referă la o metodă de procedură penală aplicată în țările anglo-saxone în care judecătorul este arbitrul între acuzat și acuzare; acuzatoriu.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. arbitrer)
1. a soluţiona un diferend ca arbitru.
2. a conduce desfăşurarea regulamentară a unei competiţii sportive.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arbitrage)
1. soluţionare a unui diferend de către o persoană sau o instituţie autorizată.
2. ~ de stat = organ de stat care rezolvă anumite litigii patrimoniale.
3. conducere a unei aplicaţii tactice, a unei competiţii sportive de către un arbitru.
4. hotărâre luată de un arbitru.
5. (fin.) cumpărare de valută, acţiuni, rente, argint, aur etc. pentru vânzare pe aceeaşi piaţă sau pe o alta.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. arbitral)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. avertissement)
1. înştiinţare prealabilă, prevenire.
2. sancţiune administrativă, mustrare din partea unui organ superior pentru o abatere disciplinară.
3. (sport) măsură prin care arbitrul avertizează pe un jucător asupra intervenţiilor sale nereglementare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. knock-down)
1. situaţie în care boxerul trântit la podea se ridică înainte ca arbitrul să numere până la zece.