Dictionar

aret

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arrêt)

1. poziție a unui câine de vânătoare când simte sau vede vânatul.
2. câine de ~ = câine de vânătoare dresat pentru a aduce vânatul doborât.
 

actor-cântăreț

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (actor + cântăreț)

1. actor care, în timpul unui spectacol, cântă din gură sau la un instrument.
 

actor-dansator-cântăreț

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (actor + dansator + cântăreț)

1. actor care, în timpul unui spectacol, dansează, cântă din gură sau dintr-un instrument; artist total.
 

areta

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. arrêter)

1. (despre câini de vânătoare) a rămâne pe loc imediat ce zărește sau simte vânatul; a aținti, a poanta.
 

cabaret

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. cabaret)

1. local de petrecere în care este prezentat un spectacol și unde clienții pot servi mâncăruri și băuturi, pot dansa etc.; bar.
 

caret

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. caret)

1. broască țestoasă comestibilă, din mările calde.
 

jaret

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. jarret)

1. articulație a picioarelor dinapoi ale unui patruped, între gambă și fluier.
 

abate (1)

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (it. abbate, lat. abbas,-atis, fr. abbe)

1. superior al unei abații.
2. superiorul unei mănăstiri catolice (similar cu starețul sau egumenul unei mănăstiri ortodoxe).
3. preot, cleric la catolici.
4. prior.
 

abație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. abbazia)

1. instituție religioasă, cu statut special, condusă de un abate sau de o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de Papă.
2. mănăstire catolică cu proprietăți și venituri condusă de un abate.
3. mănăstire catolică unde se află această instituție.
4. stăreție.
5. titlu cu domeniu ecleziastic atribuit unui abate.
 

abil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. habile, lat. habilis)

1. care are multă pricepere manuală; îndemânatic.
2. care execută (ceva) cu pricepere și competență; dibaci, priceput.
3. (fig.) care dă dovadă de viclenie și ingeniozitate; care este descurcăreț, șmecher.
4. (jur.) care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept.
5. (antonime) inabil, neîndemânatic, nepriceput, stângaci.
 

abjecție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abjection, cf. lat. abjectio)

1. caracterul a ceea ce este josnic, demn de disprețuit.
2. stare de înjosire care atrage disprețul tuturor.
3. acțiune degradantă care inspiră dispreț.
4. faptă abjectă; josnicie, mârșăvie, ticăloșie.
5. (var. înv.) abjecțiune.
6. (antonime) demnitate, măreție, noblețe.
 

aed

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. aède, gr. aoidos)

1. (în Grecia antică) poet-cântăreț care își recita propriile-i versuri în acompaniament de liră.
2. (prin ext.) scriitor talentat.
 

album

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. album)

1. volum special legat în care se păstrează fotografii, ilustrate, mărci poștale etc.
2. caiet în care se scriu versuri, maxime.
3. carte mare cuprinzând ilustrații, fotografii etc.
4. colecție de melodii ale unui cântăreț, ale unei formații pe un singur disc.