Dictionar

rechizitoriu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. réquisitoire, lat. requisitorium)

1. act prin care un procuror își sprijină acuzarea și cere condamnarea unui acuzat.
2. expunere a procurorului într-o instanță în care se formulează punctele pe care se sprijină acuzarea.
3. (fig.) acuzare gravă și violentă.
4. (var.) rechizitor, rechizitorium.
 

rechizitorial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. réquisitorial)

1. cu caracter de rechizitoriu, acuzatorial.