Dictionar

Rezultate principale (Rechiziţie):

Rechiziţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. réquisition, lat. requisitio, germ. Requisition)

1. măsură excepţională prin care statul obligă pe cetăţeni la cedarea temporară a unor bunuri necesare armatei sau statului în timp de război.


Rezultate secundare (Rechiziţie):

Rechiziţiona

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. réquisitionner)

1. a face rechiziție, a lua prin rechiziție, a supune rechiziției.

2. a obține un bun prin rechiziție.

3. (prin ext.) a obține, prin constrângere, serviciul cuiva.


Asenta

Parte de vorbire: vb. tr. (reg.)
Origine: (ger. assentieren)

1. a recruta, a încorpora.

2. (despre animale) a înmatricula pentru o eventuală rechiziție.


Asentare

Parte de vorbire: s.f. (reg.)
Origine: (v. asenta)

1. recrutare.

2. (în special despre cai) înmatriculare pentru o eventuală rechiziție.


Recrutație

Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (recruta + -(a)ție)

1. înscriere în evidența autorităților militare, în vederea încorporării; recrutare.

2. măsură excepțională prin care statul obligă pe cetățeni la cedarea unor bunuri (cai, vehicule, locuințe, alimente etc.) pentru nevoile armatei sau ale unor anumite autorități; rechiziție.

3. (var.) (înv.) recrutațiune.


Rechizițional, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. réquisitionnelle)

1. care se referă la rechiziție.


Rechiziționat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (v. rechiziționa)

1. luat pe cale de rechiziție, luat la rechiziție; de rechiziție.