Dictionar

reconstrucție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. reconstruction)

1. faptul de a reconstrui; refacere, reclădire, reconstituire.
2. (lingv.) refacere, cu ajutorul comparației dintre formele existente în limbile înrudite, a unor forme ale limbii de bază neatestate în texte; reconstituire, reconstruire.
3. (prin ext.) reconstituire a unei limbi.
4. (fig.) zugrăvirea prin cuvinte a imaginii unui lucru cunoscut, dar petrecut demult; evocare.
5. (var.) (înv.) reconstrucțiune.
 

reconstituire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (reconstitui)

1. acțiunea de a reconstitui; restabilire.
2. (lingv.) reconstrucție.
3. (biol.) reasamblare a celulelor diferențiate și izolate pentru a forma un nou individ.
4. problemă de perspicacitate constând în a reface un careu de cuvinte, un proverb, o figură geometrică prin alăturarea de diverse fragmente; puzzle.
 

reconstructiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. reconstructif, engl. reconstructive)

1. cu caracter de reconstrucție, care implică reconstrucție.
 

reedificare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. reedifica)

1. acțiunea de a reedifica și rezultatul ei; acțiunea de a reconstrui; reconstrucție.
 

demantelare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. fr. démantèlement)

1. acțiunea de a demantela și rezultatul acestei acțiuni.
2. faptul de a distruge sau de a demola ziduri, fortificații etc.
3. (figurat) faptul de a reduce la nimic, de a destrăma o organizație etc.
4. (antonime) reconstrucție, reedificare.