OK
X
rectitudine
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. rectitude, lat. rectitudo)
1.
însușirea
unei
linii
drepte.
2.
(fig.)
conformitate
cu
rațiunea,
morala,
datoria.
corectitudine
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. correctitudo)
1.
însușirea
de
a
fi
corect.
2.
calitate
generală
a
stilului
constând
în
respectarea
regulilor
gramaticale,
ortografice
și
de
punctuație.
3.
ținută,
purtare
corectă;
cinste.
4.
(log.)
însușire
a
gândirii
care
respectă
legile
logice.
directitudine
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (direct + -itudine)
1.
însușirea
de
a
spune
lucrurile
în
mod
direct,
fără
artificii
sau
ocolișuri;
directitate,
(rar)
directețe.
hipercorectitudine
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (după fr. hypercorrection)
1.
greșeală
de
limbă
izvorâtă
din
necunoașterea
adevăratei
forme
a
etimonului
unui
cuvânt
de
către
vorbitor
și
din
teama
acestuia
de
a
nu
greși,
din
efortul
conștient
de
a
se
conforma
mecanic
normelor
limbii
literare;
hiperliterarizare.
incorectitudine
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (in1- + corectitudine)
1.
lipsă
de
corectitudine;
necinste,
șarlatanie.
necorectitudine
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (ne- + corectitudine)
1.
lipsă
de
corectitudine;
incorectitudine.
2.
purtare
sau
faptă
necorectă;
necinste,
șarlatanie,
înșelătorie.
3.
(antonim)
corectitudine.
aberativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. aberratif)
1.
care
ține
de
aberație.
2.
(livr.)
care
este
departe
de
adevăr,
normalitate
sau
corectitudine.
acuratețe
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (it. accuratezza)
1.
exactitate,
corectitudine,
precizie;
scrupulozitate.
caracter
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. caractère, lat. character, gr. kharakter)
1.
ansamblu
de
trăsături
psihico-morale
distincte,
relativ
stabile,
definitorii
pentru
om.
2.
dans
de
~
=
dans
prin
ale
cărui
figuri
se
exprimă
acțiuni
sau
sentimente;
comedie
de
~
=
comedie
a
cărei
intrigă
izvorăște
din
conflictul
creat
între
caracterele
personajelor.
3.
personalitate
morală
caracterizată
prin
voință
fermă,
corectitudine
și
consecvență,
integritate
etc.
4.
individualitate
cu
trăsături
psihice
complexe,
într-o
operă
literară.
5.
particularitate
de
structură,
formă,
substanță
sau
funcție
a
unui
organism.
6.
caracteristică
a
unui
lucru,
fenomen.
7.
element
al
unui
alfabet;
literă,
semn
grafic
de
același
corp
și
aceeași
familie.
8.
(inform.)
literă,
cifră,
semn
particular.
9.
(mat.)
numărul
de
elemente
care
ocupă
după
o
permutare
același
loc
ca
și
înainte
de
aceasta.
corupe
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (lat. corrumpere)
1.
tr.,
refl.
a
(se)
abate
de
la
moralitate,
corectitudine
sau
datorie.
2.
a
face
să-și
piardă,
a-și
pierde
integritatea,
puritatea
etc.;
a
(se)
strica,
a
(se)
denatura.
deloialitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (după fr. déloyauté)
1.
lipsă
de
loialitate,
incorectitudine,
necinste.
denotațională
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. dénotationel)
1.
semantică
~ă
=
ramură
a
informaticii
care
studiază
corectitudinea
programelor.