recurență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. récurrence)

1. însușirea de a fi recurent; repetiție, revenire, reîntoarcere.
2. reacție a unui fapt asupra cauzei lui, a unei idei asupra faptului la care se referă.
3. (log.) raționament prin ~ = demonstrație prin inducție completă, putând enumera toate cazurile cuprinse în clasa despre care se conchide; (mat.) formulă de ~ = formulă care exprimă orice termen dintr-un șir, în funcție de termenii precedenți.
4. expunere a unei idei muzicale într-o succesiune riguroasă a sunetelor, de la ultimul la primul sunet.
5. fază de avansare a unui ghețar aflat într-o perioadă generală de recul.

algopareunie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. algoparéunie)

1. (med.) durere genitală persistentă sau recurentă care apare în timpul sau după un raport sexual; copulație dureroasă.

arhaizant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. archaïsant)

1. care aparține sau tinde să aparțină mijloacelor de exprimare din trecut; cu aspect voit arhaic.
2. califică stilul unui text, unui discurs et cetera, care se remarcă prin utilizarea recurentă a formelor vechi și arhaismelor.

favism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. favisme)

1. anemie hemolitică recurentă provocată prin administrarea de sulfamide sau după ingerarea boabelor unei plante potagere.

spirochetoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. spirochétose)

1. boală infecțioasă (sifilis, febră recurentă etc.) produsă de un spirochet.