Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. recourir)
1. a apela la cineva sau la ceva; a face uz de...
Parte de vorbire: adj.
Origine: (an- + iconic)
1. (despre religii) fără icoane; (prin ext.) care nu recurge la reprezentări figurate.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. appeler, lat. appellare)
1. intr. a se adresa cuiva cu o rugăminte, a cere ajutorul cuiva, a face apel, a recurge la cineva; a se adresa cuiva cu voce tare (sau într-un mod care atrage atenția); a chema.
2. (înv.) a se adresa unei instanțe judecătorești superioare spre a anula sentința dată de o instanță inferioară; a face apel.
3. tr. (inform.) a rula (un program).
4. a contacta pe cineva prin telefon.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Avantgardismus)
1. orice artist, mișcare sau operă de artă care rupe precedentul și este considerată inovatoare și deschizătoare de drumuri; avangardă.
2. curent artistic care luptă împotriva formelor și tradițiilor consacrate.
3. atitudine fals revoluționară prin care se recurge la măsuri premature, care nu țin seama de etapa de dezvoltare respectivă.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (bizantin + -iza)
1. a imita arta bizantină.
2. a recurge la subtilităţi şi pedanterii în purtare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. compromissoire)
1. în legătură cu un compromis.
2. care prevede recurgerea la arbitraj în cazul unui litigiu între părți.
3. clauză ~ie = clauză a unui contract prin care se stipulează că dificultățile care ar putea surveni din executarea lui urmează să fie rezolvate de arbitri.
4. judecată ~ie = judecată pronunțată de arbitri.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. confident, lat. confidens)
1. cel căruia i se fac confidenţe.
2. personaj convenţional în teatru, căruia un erou îi face confidenţe, permiţând autorului să informeze pe spectator fără a recurge la monolog.