Dictionar

Rezultate principale (Refuz):

Refuz

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. refus)

1. faptul de a refuza; neacceptare, respingere.

2. până la ~ = atât încât nu este loc pentru mai mult.

3. material rămas după cernere într-un ciur, într-o sită.

4. deficiență în funcționarea unui sistem tehnic.

5. (metal.) defect de turnare prin producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit.


Rezultate secundare (Refuz):

Refuza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. refuser)

1. tr. a nu primi, a nu accepta, a respinge.

2. a nu da (ceva ce ţi s-a cerut).

3. a se priva de, a renunţa la ceva.

4. refl. a se sustrage, a se eschiva.

5. intr. (mar.; despre vânt) a se roti spre prora navei.


Refuzabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. refusable)

1. care se poate refuza; care merită fie refuzat.

2. (anton.) irefuzabil.


Ablacta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (germ. ablaktieren, lat. ablactare)

1. intr. a înceta secreția de lapte matern.

2. tr. a înlocui treptat laptele matern cu alte alimente necesare sugarului; a înțărca.

3. (refl.; despre sugari) a refuza laptele matern.


Abstenţiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abstention, lat. abstentio)

1. atitudinea unei persoane care își refuză plăcerea unui lucru, obicei et cetera; abstinenţă.

2. acțiunea de abținere, neexercitarea unui drept, refuz de a participa, de a interveni.


Abzice

Parte de vorbire: vb.
Origine: (după germ. absagen)

1. a nu admite, a refuza, a dezaproba.


Adogmatic, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. adogmatique)

1. (adept) al adogmatismului.

2. I. referitor la adogmatism, la respingerea dogmelor.

3. se spune despre o persoană care refuză orice dogmă.

4. II. persoană care respinge orice doctrină, sistem sau principiu religios bazat pe dogmă.

5. (antonim) dogmatic.


Angelism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. angélisme)

1. atitudine spirituală sau intelectuală care constă în preocuparea excesivă de a se conforma unui tip ideal, ignorând sau refuzând realitățile umane sau lucrurile materiale, de dragul purității; puritate, frumusețe, grație.


Arhiplin, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. archiplein)

1. extrem de plin; plin peste măsură, până la refuz.