Dictionar

reintroduce

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. réintroduire)

1. a introduce (ceva) din nou.
 

contrareacție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contre-réaction)

1. reintroducere, în opoziție de fază la intrarea unui montaj electronic, a unei părți din semnal prelevată la ieșire.
2. (fot.) reacție negativă.
 

recirculație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. récirculation)

1. reintroducere a unui material în ciclul de fabricație, în scopul îmbunătățirii unor parametri ai producției.
2. reintroducere a agentului caloric sau frigorific într-o instalație de încălzire sau de răcire ori a unui material într-o instalație în care se produce o reacție chimică.
 

reinserție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. réinsertion)

1. acțiunea de a reintroduce ceva, de a reintegra pe cineva în societate; rezultat al acestei acțiuni; reinserare.
2. fixare în același loc a unei porțiuni detașate dintr-un țesut.
3. reîntoarcere a unui deținut, a unui prizonier, a unui deficient în societate, într-o activitate productivă.
 

reinjecta

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. réinjecter)

1. a injecta din nou.
2. (domeniul financiar) a reintroduce (capital) într-un circuit economic.
 

reîncărcare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. reîncărca)

1. acțiunea de a reîncărca și rezultatul ei.
2. încărcare din nou a unui vehicul, a unui recipient etc.
3. reintroducere a unui cartuș într-o armă de foc; rearmare.
 

reimplantare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. fr. réimplantation)

1. (med.) acțiunea de repunere la loc a unui organ sau membru secționat.
2. (med.) acțiunea de implantare a unui organ într-un loc diferit, de reintroducere a unui dinte în alveolă etc.