Dictionar

aristotelism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aristotélisme)

1. concepție filozofică a lui Aristotel, care, având ca punct de plecare recunoașterea primordialității naturii față de cunoaștere, arată că generalul există în lucrurile individuale, că esența există în obiecte și că adevăratele „substanțe” sunt lucrurile materiale concrete percepute prin simțuri.
 

neoaristotelism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. néo-aristotélisme)

1. denumire dată aristotelismului Renașterii, opus celui scolastic.
 

aristotelian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (engl. aristotelian)

1. I. care este în concordanță cu aristotelismul, sistemul filozofic al lui Aristotel; aristotelic, aristotelician.
2. II. adept al aristotelismului; susținător al doctrinei lui Aristotel; aristotelician.
 

aristotelician, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. aristotélicien)

1. I. care este în concordanță cu aristotelismul, sistemul filozofic al lui Aristotel; aristotelic, aristotelian.
2. II. adept al aristotelismului; susținător al doctrinei lui Aristotel; aristotelian. .
 

neoaristotelism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. néo-aristotélisme)

1. denumire dată aristotelismului Renașterii, opus celui scolastic.
 

scotism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. scotisme)

1. doctrină a gânditorului medieval Duns Scot, sinteză a platonismului augustinian cu aristotelismul, reprezentat de Toma d’Aquino, atribuind voinței preeminență asupra intelectualismului aristotelic.