Dictionar

arma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. armer, it., lat. armare)

1. a introduce un cartuș în camera de tragere a unei arme.
2. a fixa armătura de fier a unei construcții de beton armat.
3. a consolida cu o armătură o piesă, o galerie de mină.
4. (mar.) a echipa o navă cu cele necesare plecării în larg.
5. a introduce ramele unei ambarcații în furcheți.
 

armă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. arma)

1. unealtă, mașină care servește pentru atac sau apărare.
2. ~ albă = armă destinată luptei corp la corp (baionetă, stilet etc.); a depune ~ele = a se preda; (fig.) a ceda.
3. (pl.) ansamblul semnelor heraldice de pe o stemă, de pe un blazon.
4. categorie de trupe din forțele armate corespunzând unei activități specializate.
5. (fig.) mijloc de combatere a unui adversar pe planul ideilor, al politicii.
 

alarma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. alarmer)

1. tr., refl. a (se) înfricoșa; a (se) alerta.
2. tr. a da alarma, a pune în stare de alarmă (1).
 

alarmă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alarme)

1. anunțare a unui pericol iminent care necesită măsuri urgente.
2. semnal, chemare pentru a lua armele.
3. (fig.) neliniște, teamă; alertă.
 

armă-jucărie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (armă + jucărie)

1. jucărie în formă de armă.
 

armadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sp., fr. armada)

1. mare unitate navală sau de aviație; escadră.
 

armament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. armement, lat. armamentum)

1. totalitatea mijloacelor tehnice de luptă din dotarea unei unități militare, a unei nave, țări etc.
2. tot ce există la bordul unei nave gata de plecare.
 

armăroaie

Parte de vorbire:  s.f. (Transilv.)  
Etimologie: (armar + -oaie)

1. lădiță sau dulap, făcut după mărimea firidei în care se așează, pentru păstrarea laptelui, a vinarsului etc.
 

acerb, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acerbe, lat. acerbus)

1. care caută să rănească (vorbind despre un ton, un cuvânt, o remarcă); care critică cu răutate; îndârjit, înverșunat, necruțător.
2. (antonime) agreabil, șarmant.
 

activa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. activer)

1. intr. a desfășura o activitate intensă.
2. tr. a intensifica un proces etc.; a face (o substanță, un fenomen) să devină (mai) activ.
3. refl. a intra în cadrele active ale armatei.
 

activitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. activité, lat. activitas)

1. îndeplinire a unor acte fizice, intelectuale etc.; muncă, acțiune, ocupație.
2. situație a unui ofițer care face parte din cadrele active ale armatei.
3. mărime ce caracterizează intensitatea dezintegrării unei substanțe radioactive.
4. capacitate a unei particule materiale (atom, moleculă, radical) de a lua parte la o reacție.
5. ~ solară = totalitatea fenomenelor (pete, protuberanțe, erupții etc.) în păturile exterioare ale Soarelui.
 

administrație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. administration, lat. administratio, /2/ rus. administraţiia)

1. ansamblul organelor executive și de dispoziție ale statului; personalul de conducere al unei întreprinderi, instituții etc.
2. consiliu de ~ = consiliu însărcinat cu conducerea unei societăți de acțiuni.
3. serviciu al armatei care avea în sarcină hrana și îmbrăcămintea trupelor.
 

aerian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérien)

1. aflat în aer sau care conține aer.
2. produs în aer.
3. referitor la aviație.
4. linie ~ă = traseu aeronautic; alarmă ~ă = alarmă prin care se anunță un atac aerian.
5. (fig.) diafan, transparent; vaporos.
6. (fam.) distrat, visător.
 

aerodesant

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (aero- + desant)

1. operațiune care desemnează mișcarea forțelor armate cu aeronave, de obicei cu decolare și aterizare verticală, pentru a angaja și distruge forțele inamice sau pentru a captura și deține poziții cheie; desant aerian.