armură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. armure)

1. îmbrăcăminte de protecție din plăci de metal și zale, la războinicii medievali.
2. mod de împletire a fibrelor de urzeală cu cele de bătătură ale unei țesături.
3. (muz.) totalitatea sunetelor de alterație la cheie, spre a indica tonalitatea; armatură.

armurărie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. armurerie)

1. profesiunea armurierului.
2. fabricare, comerț de arme.

marmură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. marmor, it. marmore)

1. rocă calcaroasă cristalină, care se poate ciopli și lustrui, întrebuințată mai ales la lucrări de sculptură și în arhitectură.
2. bucată de marmură prelucrată (statuie, element de arhitectură etc.).
3. (expr.) a rămâne de ~ = a rămâne împietrit, încremenit de spaimă, de uimire etc.; a înmărmuri.
4. (expr.) a fi de ~ sau a fi rece ca o ~ (sau ca ~a) = a fi insensibil, a nu se tulbura de nimic, a rămâne rece la toate.

acrolit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acrolithe)

1. statuie cu extremitățile din piatră sau marmură, iar corpul din alt material.

alabastru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (it. alabastro, lat. alabastrum)

1. ghips, cu aspect de marmură, din care se fac obiecte de artă și ornamentații.
2. (pex.) obiecte din alabastru.
3. (bot.) boboc sau mugure floral.

armatură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. armatura)

1. (muz.) totalitatea diezilor sau bemolilor puși la cheie spre a indica o tonalitate; armură.

caparason

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. caparaşon)

1. husă, armură de ornament care se punea pe cal la ceremonii; valtrap.

carieră (1)

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. carrière)

1. loc din care se extrag materiale de construcție (piatră, marmură, nisip, minerale nemetalice).

cipolin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. cipollino)

1. rocă metamorfică din marmură albă conținând straturi de mică albă sau alte minerale cristalizate.
2. motiv decorativ din flori, frunze, fructe, împrumutat de la porțelanurile japoneze.