Rezultate principale (Articula):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. articuler, lat. articulare)
1. tr. a emite, a rosti cuvinte, sunete.
2. a executa o serie de sunete succesive la un instrument muzical sau cu vocea.
3. a ataşa articolul unui substantiv.
4. refl. a se lega printr-o articulaţie.
Rezultate secundare (Articula):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antiparticule)
1. particulă elementară, cu proprietăţi opuse celor care caracterizează atomii elementelor chimice.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. articulaire, lat. articularis)
1. privitor la articulațiile corpului.
2. care afectează articulațiile; care se produce la articulațiile corpului.
3. (expr.) reumatism ~ = reumatism al articulațiilor.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT articulatus
3. EN articulate; jointed
4. DE gegliedert; mit Gliedern
6. HU ízelt, tagolt, cikkelyes
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. articulé/s/)
1. adj. (despre organisme, organe) format din articole (5).
2. (despre tulpini) formată din (inter)noduri.
3. s. f. pl. plante cu tulpina articulată.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. articulation, lat. articulatio)
1. (anat.) încheietură, nod; loc de inserţie a unui organ pe altul; legătură (mobilă) între oase.
2. (tehn.) legătură între două corpuri solide, care permite rotirea lor în jurul unui ax.
3. mod de a pronunţa un sunet.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. articulatoire)
1. referitor la articulaţie (3).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abarticulaire, cf. lat. ab „de la” + articularius „articular”)
1. (med.) situat în vecinătatea unei articulații, dar nelegat de aceasta.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acampsie, cf. gr. a „fără” + kamptein „a îndoi”)
1. (med.) rigiditate anormală a unei articulații, reducând sau împiedicând total flexiunea acesteia.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. acetabuloplasty)
1. refacere chirurgicală a cavităţii articulare a osului iliac.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acromio-claviculaire)
1. (despre o articulaţie şi ligamentul ei) care leagă acromionul cu clavicula.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. adapta, lat. adaptatio)
1. acţiunea de a (se) adapta; adaptaţie.
2. deprindere cu noi condiții (de viață, de muncă etc.); acomodare.
3. modificare a unei opere pentru a trece dintr-un gen în altul; transpunere în formă scenică, radiofonică sau cinematografică a unei opere literare.
4. (bot.) modificările morfologice şi fiziologice ale plantei pentru a face faţă condiţiilor de mediu schimbat.
5. ~ la utilizator = adaptarea echipamentelor produse în serie la cerințele specifice ale unui utilizator; particularizare, personalizare.
6. (antonime) inadaptare, neadaptare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adjectival)
1. exprimat printr-un adjectiv.
2. articol ~ = articol care se aşază între un substantiv articulat precedat de prepoziţie.
3. (despre construcţii gramaticale) cu valoare de adjectiv.