semna

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. signer)

1. tr., intr., refl. a (se) iscăli.

consemna

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. consigner)

1. a nota într-un act; a înregistra, a însemna.
2. a depune contra semnătură o sumă de bani spre păstrare la o organizație de stat specializată.
3. a interzice ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau de pe navă.

contrasemna

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. contresigner)

1. a semna un act alături de cel de la care emană.

cosemna

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (co- + semna)

1. a semna, împreună cu altcineva un act, o lucrare.

desemna

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. désigner, lat. designare)

1. a indica, a numi pe cineva pentru o demnitate, o funcție etc.; a designa.

însemna

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. insignare)

1. tr. a face un semn distinctiv.
2. a scrie.
3. a delimita.
4. intr. a avea un anumit înțeles; a marca.
5. (despre cuvinte) a avea accepția de...
6. a avea o anumită importanță, valoare.

resemna

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. résigner)

1. a se împăca cu o situație neplăcută, grea; a accepta, a se supune.

abdica

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. abdiquer, lat. abdicare)

1. a renunța la puterea pe care o exercită; a demisiona din funcție.
2. a abandona puterea suverană; a renunța la tron, la un drept.
3. (fig.) a renunța la ceva, a se resemna.
4. a renunța la o activitate din cauza greutăților întâmpinate.

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

achiu

Parte de vorbire:  I. s.n. (înv.), II. s.m. (înv.)  
Etimologie: (I. fr. acquit; II. cf. lat. apium)

1. I. bilă de încercare la jocul de biliard, desemnând persoana care începe partida.
2. (reg.) baston special de lemn, cu care jucătorii lovesc bilele de biliard; tac.
3. II. plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze mari, penate, cu flori albe, cu un rizom gros, globulos și cărnos, cultivată ca plantă culinară; țelină (Apium graveolens).

acreditiv

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accréditif, germ. Akkreditiv)

1. modalitate de plată în practica comercială prin care banca cumpărătorului, se obligă a plăti vânzătorului, direct sau prin intermediul unei bănci corespondente, o anumită sumă de bani.
2. sumă de bani depusă de cineva la o casă de economii și consemnațiuni; înscris care certifică o asemenea depunere.

adnota

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. adnotare)

1. a face însemnări pe marginea unui text.

adnotare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (adnota)

1. acțiunea de a adnota și rezultatul ei.
2. notă explicativă, însemnare pe marginea unui text; adnotație.