Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. signifié)
1. conţinut semantic, semnificaţia semnului lingvistic; denotat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. signification)
1. înţeles; conţinut semantic al unui cuvânt, al unui semn; sens, accepţie; denotaţie.
2. însemnătate, importanţă, valoare a unui lucru.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. significatif)
1. care scoate ceva în evidenţă, cu un înţeles precis.
2. care are o semnificaţie, plin de înţeles, cu tâlc; expresiv.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (semnificativ + -itate)
1. caracterul a ceea ce este semnificativ.
2. mulțimea faptelor care dau sens.
3. (statistică) pragul de la care rezultatele unui test sunt considerate fiabile; prag de semnificație.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acception, lat. acceptio)
1. sens, înţeles al unui cuvânt; semnificaţie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. albuginée)
1. (anat.) membrană fibroasă alcătuită din țesut conjunctiv (conținând o cantitate mare de proteine de susținere) de culoare albă, de densitate semnificativă, care înconjoară anumite organe genitale precum testiculul, ovarul, corpul cavernos și corpul spongios.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ambivalence)
1. existenţa concomitentă a două semnificaţii sau aspecte radical diferite.
2. stare psihologică a unui individ care denotă în acelaşi timp tendinţe şi trăiri contradictorii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. anodin)
1. care este lipsit de importanță; neimportant, neînsemnat.
2. care este nesemnificativ, insignifiant; care nu are valoare.
3. care nu produce rău; fără consecințe; inofensiv.
4. care este tern, plictisitor, fără caracteristici speciale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antiroman)
1. gen de roman care îşi propune să reflecte realitatea nudă, fără semnificaţii.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. argutie, lat. argutia)
1. argumentare sprijinită pe fapte neînsemnate, fără semnificație.
2. subtilitate exagerată în argumentare, folosită pentru a compensa slăbiciunea, golul sau falsitatea gândirii.