Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. symbolisme)
1. sistem de simboluri destinate a interpreta fapte sau a exprima credințe.
2. curent în literatură și artă, de proveniență franceză, de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, care a încercat, cu ajutorul simbolurilor, să stabilească corespondențe între fenomenele universului fizic și cele ale lumii spirituale, eliberând totodată versul de rigorile tradiționalismului clasic și căutând prin melodie și armonie verbală să-l apropie de muzică.
3. ~ fonetic = capacitatea structurii fonetice a unui cuvânt de a sugera sau întări noțiunea pe care o desemnează sau o anumită atitudine față de ea.
Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. empiriosimbolizm)
1. variantă a empiriocriticismului care consideră reprezentările şi noţiunile nu ca imagini ale lumii materiale, ci numai ca simboluri ale senzaţiei noastre.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (rus. akmeizm)
1. curent modernist în literatura rusă de la începutul sec. XX, înrudit cu simbolismul.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. décadent)
1. I. care ține de decadentism; propriu decadentismului, o mișcare literară și artistică de la sfârșitul secolului al XIX-lea, care a precedat simbolismul.
2. care se găsește în decadență, în declin; în regres.
3. care este indiciul sau rezultatul decadenţei.
4. II. adept al decadentismului.
5. persoană care aparține unei epoci de decadență.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. décadentisme)
1. denumire dată unor curente literar-artistice de la sfârşitul sec. XIX, caracterizate prin disoluţie a valorii, prin ruperea din contextul celorlalte valori.
2. mişcare literar-artistică europeană, caracterizată prin revolta împotriva rigidităţilor şcolii parnasiene, cultivarea brutală a inovaţiilor formale şi a senzaţiilor tari, prin rafinament stilistic ajuns la apogeu care se va dizolva în simbolism.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. impressionnisme)
1. sistem estetic ale cărui principii de creație și de critică sunt bazate pe impresie.
2. mișcare artistică de la sfârșitul sec. XIX, bazată pe exprimarea impresiilor imediate și manifestând un interes deosebit pentru nuanțe, atmosferă, fluiditatea senzațiilor, lumină; în literatură, confundat uneori cu simbolismul, se caracterizează prin înfățițarea rapidă și pregnantă a unor stări sufletești trăite nemijlocit de artist.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (modela)
2. metodă în știință și tehnică constând în reproducerea schematică a unui obiect sau sistem sub forma unui sistem similar sau analog.
3. (mat.) reprezentare a unei relații prin simbolism matematic.
4. construire de modele.
5. reproducere în relief a formelor în sculptură; modelaj.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. paléochrétien)
1. referitor la începuturile creştinismului.
2. artă ~ă = arta primilor creştini, dezvoltată în Occident, ale cărei forme dovedesc legături profunde cu arta de tradiţie elenistică (picturi relativ rudimentare, scene şi motive pătrunse de un întreg simbolism).