Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. synchronisme)
1. proprietate a unor fenomene periodice asemănătoare de a se desfășura simultan; stare a ceea ce este sincron.
2. (cinem.) concordanță într-un film între înregistrările sonore și cele ale imaginilor.
3. principiu derivat din teoria „imitației” a lui Gabriel Tarde, susținut de Eugen Lovinescu, potrivit căruia, în epoca modernă, cultura (și toate instituțiile) unui popor se dezvoltă, prin imitație și adaptare, în strânsă interdependență cu celelalte culturi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. asynchronisme)
2. efect cinematografic bazat pe neconcordanţa dintre coloana vizuală şi cea sonoră.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. claquette)
1. instrument format din două planşete, pentru a da semnalul în unele exerciţii sportive etc.
2. dispozitiv care asigură sincronismul în filmările cinematografice.
Parte de vorbire: vb. tr., refl.
Origine: (fr. désynchroniser)
1. a face să-şi piardă, a-şi pierde sincronismul.
2. a ieși din sincronie; a decala mișcările care trebuiau să fie efectuate simultan.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după engl. homotaxis)
1. (geol.) sincronism aproximativ a două straturi care conţin aceeaşi formă caracteristică.