Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accordage)
1. acordare a unui instrument muzical.
2. realizare a unui echilibru sonor în cadrul unui ansamblu muzical.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. harpe, germ. Harfe)
1. instrument muzical de formă triunghiulară, cu coarde inegale ca lungime și acordaj, puse în vibrație cu degetele ambelor mâini.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. scordatura)
1. (muz.) acordaj neobişnuit al unui instrument cu coarde, pentru a obţine unele efecte de culoare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (racorda)
1. acțiunea de a racorda și rezultatul ei; stabilire a unui racord; racordaj.
2. locul în care două lucruri se unesc; locul de legătură a două elemente ale unui sistem tehnic; locul unde se leagă două sisteme tehnice.
3. (concret.) porțiune din suprafața unei țevi, a unui tub etc. prin care se face trecerea între două zone cu secțiuni diferite.
4. scurtă intersecție a două linii de cale ferată.
5. (geodezie) curba de ~ = curbă care permite trecerea, fără denivelare, dintr-un plan în altul.