Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. accordéon, germ. Akkordeon)
1. instrument muzical, popular și portabil, al cărui sunet este produs prin acțiunea simultană a unui burduf și a unei claviaturi pe niște ancii metalice.
2. (loc.) în ~ = care formează pliuri paralele; care are multe pliuri suprapuse.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. accordéoniste)
1. persoană care cântă la acordeon.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. accordéoniste)
1. persoană care cântă la acordeon.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Klaviatur)
1. sistemul clapelor la orgă, pian, clavecin, acordeon etc.
2. totalitatea clapelor sau a butoanelor de comandă la maşina de scris ori la calculat etc.
3. grup de robinete care deservesc conductele legate la o pompă, la un rezervor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. concertine)
1. gen de acordeon hexagonal, cu claviatură din butoni.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. bandonéon)
1. acordeon mic hexagonal folosit în principal în orchestrele de tangou.