Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. stimuler, lat. stimulare)
1. a îndemna, a încuraja; a impulsiona.
2. a excita, a activa un organ, o funcţie etc.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. biostimuler)
1. a stimula creşterea şi rezistenţa organismului cu ajutorul biostimulatorilor.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. stimulant)
1. I. care stimulează, care se folosește pentru stimulare; stimulativ.
2. care este propriu pentru a excita functiile organice.
3. II. substanță care crește activitatea sistemului nervos simpatic facilitând sau îmbunătățind anumite funcții ale corpului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. stimulatif, engl. stimulative)
1. care stimulează, este capabil de a stimula; stimulant.
2. care excită sau intensifică activitatea unor organe anatomice, a unor funcții organice etc.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. stimulateur, lat. stimulator)
1. (substanţă, agent, aparat) care stimulează.
2. (substanţă organică) care accelerează creşterea plantelor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aléatorisme)
1. caracter aleatoriu; hazard.
2. procedeu de creaţie care urmăreşte, prin caracterul întâmplător, stimularea interesului şi a imaginaţiei spectatorului.
3. (muz.) curent în cadrul căruia aceeaşi compoziţie se poate prezenta sub aspecte variate, datorate libertăţii improvizatorice a interpretului.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. amphétamine)
1. substanţă sintetică, creată pentru prima dată de chimistul român Lazăr Edeleanu în 1887, cu o puternică acţiune stimulatoare asupra sistemului nervos central; (marcă comercială) benzedrină.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. entraîner)
1. tr., refl. a(-şi) conserva şi dezvolta însuşirile fizice prin exerciţii metodice.
2. tr. a atrage, a stimula (într-o discuţie, acţiune etc.).
3. a trage după sine, a pune în mişcare.
4. refl. a se înflăcăra.
Parte de vorbire: s.
Origine: (artă- + -terapie2)
1. terapie prin artă, bazată pe stimularea creativităţii artistice a bolnavilor psihici.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. autosatisfaction)
1. opinie avantajoasă despre sine; mulţumire de sine, de propriile sale realizări.
2. practica unei persoane de a se stimula sexual; autosatisfacere, masturbare.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. auxano-, auxo-, cf. gr. auxano, -ein „a crește, a spori”)
1. „creştere, dezvoltare, stimulare”.