Dictionar

Rezultate principale (Asonanţă):

Asonanţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. assonance, it. assonanza)

1. rimă imperfectă sprijinită numai pe identitatea vocalei finale accentuate.

2. repetare a aceleiaşi vocale accentuate într-un vers sau într-o frază, însoţită de consoane asemănătoare, pentru a produce efecte expresive.


Rezultate secundare (Asonanţă):

Asonant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. assonant)

1. care produce asonanță, care este în asonanță.

2. referitor la asonanță; (caracterizat) de asonanță.