Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. subjectivité)
1. atitudine subiectivă, părtinitoare față de cineva sau de ceva; subiectivism.
2. (filosofie) însușirea de a fi subiectiv; totalitatea fenomenelor psihice; tot ceea ce aparţine subiectului.
3. [în opoziție cu obiectivitate] calitate (inconștientă sau interioară) dată de ceea ce aparține doar subiectului gânditor.
4. (lingvistică) prezența subiectului vorbitor în discursul său.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. Intersubjektivität)
2. comunicarea sau relația dintre două persoane, fiecare persoană fiind considerată din punct de vedere al subiectivității sale.
3. (fil.) concept desemnând relaţia reciprocă dintre cunoştinţele individuale ca factor constitutiv al lumii şi experienţa concretă a fiecărui individ.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. expressionnisme)
1. curent artistic și literar modern, apărut în Germania la începutul sec. XX, caracterizat printr-o puternică tendință de exprimare spontană a trăirilor interioare (stări de spaimă, durere, uimire, exacerbare a sentimentelor), prin tensiune extatică, punând accent pe subiectivitate, pe irațional.
2. orice formă de artă care vizează intensitatea expresiei.
3. stil de arhitectură care acordă prioritate expresiei prin stilizări (exagerate).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. intersubjectif)
1. referitor la relaţiile dintre indivizi sau dintre indivizi şi grup.
2. care se referă la relațiile dintre două persoane, fiecare persoană fiind considerată din punct de vedere al subiectivității sale (opinii, convingeri, sentimente).
3. care relevă din subiectivitatea colectivă (credințe, sentimente et cetera).