Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. subordonner)
1. a face ca cineva sau ceva să depindă de altcineva sau de altceva; a determina o ordine de dependenţă de la inferior la superior; a supune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (subordona)
1. acţiunea de a subordona; dependenţă, supunere.
2. raport sintactic de dependenţă gramaticală între un element subordonat şi un element regent.
3. cuprindere a unei noţiuni cu sferă mai mică în alta cu sferă mai mare.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. subordonné)
1. adj. care se subordonează.
2. propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție care determină o altă propoziție, depinzând de ea; propoziție secundară; noțiune ~ă = noțiune mai puțin generală care se cuprinde în alta cu sfera mai mare.
3. s. m. f. inferior; subaltern.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (subordona + -tor)
2. conjuncţie ~oare = conjuncţie care stabileşte un raport de subordonare (2) între propoziţiile subordonate şi regentă.
Parte de vorbire: adj., s. m. f.
Origine: (lat. adiunctus, cf. germ. Adjunkt, fr. adjoint)
1. (persoană) cu funcţie imediat subordonată unui conducător de instituţie etc.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. affilier, lat. affiliare)
1. refl. a se alătura unei organizaţii, instituţii etc. de acelaşi fel, subordonându-i-se.
2. tr. a stabili anumite raporturi de subordonare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ancilaire)
1. referitor la servitori; de slugă.
2. iubiri ~e = relații galante, legături cu servitorii.
3. (prin ext.) subordonat, umil.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apodose, gr. apodosis)
1. propoziţie principală regentă a unei subordonate condiţionate, aşezată după aceasta.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. attributif)
2. propoziţie ~ă = (şi s. f.) = propoziţie subordonată care îndeplineşte funcţia de atribut pe lângă un substantiv din regentă; propoziţie relativă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. augustinisme)
1. doctrina augustinilor, care exaltă puterea graţiei divine, concilierea platonismului cu doctrina creştină şi subordonarea filozofiei faţă de credinţă.