Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. surnom)
1. nume adăugat la numele propriu al unei persoane, în semn de cinste sau pentru a o deosebi de altă persoană cu acelaşi nume.
2. poreclă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. surnuméraire)
1. peste numărul fixat, necesar, obişnuit.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. additionnel)
1. adj. care reprezintă un adaos; suplimentar; supranumerar.
3. s. f. convorbire telefonică suplimentară faţă de convorbirile incluse în preţ.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., rus. aspirant)
1. cel care tinde, năzuieşte la ceva.
2. doctorand.
3. (în unele ţări) primul grad de ofiţer în marina militară; tânăr ambarcat supranumerar pe o navă civilă în vederea efectuării practicii pentru obţinerea gradului de ofiţer stagiar.
4. arbore de cea mai bună calitate, selecţionat dintre candidaţii (2) unui arboret.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. cognomen)
1. al treilea nume al unei persoane, care arată familia, potrivit vechiului drept roman.
2. supranume.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. déromèle)
1. monstru care prezintă un membru supranumerar ataşat de gât sau de maxilar.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dioscures)
1. pl. (mit.) supranumele a două divinităţi străvechi (Castor şi Polux), fraţi gemeni, patroni ai tineretului şi ai exerciţiilor fizice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aigipan)
1. supranume dat zeului Pan şi satirilor, datorită presupusului lor picior de ţap.