Dictionar

șicană

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chicane)

1. sâcâială fără motiv.
2. (jur.) obiecție neîntemeiată; procedură artificială; subtilitate, tertip.
3. obstacol așezat în calea circuitului unui fluid pentru a-i reduce viteza, a-l dirija etc.
4. serie de obstacole dispuse pe un drum (de curse automobilistice) pentru a impune un parcurs în zigzag.
 

șicana

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. chicaner)

1. a face șicane (cuiva), a căuta pricină; a sâcâi.
 

șicanator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. chicaneur)

1. (cel) care șicanează, căruia îi place să șicaneze.
 

ergota

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. ergoter)

1. a șicana, a sâcâi pentru fleacuri.
 

ergotism 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ergotisme)

1. manie de a sâcâi, de a șicana.
 

ergotar

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. ergoteur)

1. persoană care, prin temperament sau deformație profesională, ergotează neobosit și despre orice; șicanator.
2. persoană care ergotează (se ceartă) constant, care iubește să ergoteze; (înv.) ergotator, (înv.) ergotist.
 

neajuns

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (ne- + ajuns)

1. greutate, dificultate, neplăcere, necaz.
2. lipsă, scădere; defect, cusur; dezavantaj.
3. a-i face cuiva ~uri = a-i cauza neplăceri, a-l șicana.
4. (înv. și reg.) neagiuns.