Dictionar

Rezultate principale (Tabu):

Tabu

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. tabou)

1. (în religiile primitive) interdicție cu caracter sacru, a cărei încălcare atrage automat sancțiuni de ordin magic și social.

2. situație, obiect, persoană, funcție (interzise) obiect al unei credințe sau al unor practici religioase.

3. (fig.) interdicție nejustificată.

4. (fam.) persoană, obiect, problemă despre care nu se poate discuta sau care nu pot fi criticate.

5. interdicție de vocabular determinată de superstiții sau de pudoare, care duce înlocuirea unui cuvânt cu un altul sau cu o perifrază, metaforice.


Rezultate secundare (Tabu):

Tabuism

Parte de vorbire: s.
Origine: (tabui + -ism)

1. caracter de tabu, interdicţie bazată pe tabu.


Tabuistic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. tabuistisch)

1. referitor la tabu, care provine din tabu.


Tabuiza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (it. tabuizzare)

1. a (se) face, a deveni tabu.


Tabula

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. tabuler)

1. (mat.) a pune în tabele; a face tabele; a face tabulare.


Tabulă

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. tabula)

1. suprafaţa dinţilor mamiferelor, al cărei aspect este adesea caracteristic animalului.


Tabula rasa

Parte de vorbire: loc. s.
Origine: (lat. tabula rasa)

1. expresie folosită pentru a caracteriza starea iniţială a psihicului copilului, afirmând omul nu are nici un fel de idei sau principii înnăscute.

2. a face ~ = a şterge tot, a renunţa la anumite păreri, idei pentru a adopta altele.


Acetabulectomie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (engl. acetabulectomy)

1. excizie chirurgicală a unui acetabul anatomic.


Cogitabund, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. cogitabondo, lat. cogitabundus)

1. care este gânditor, cufundat în reflecțiile sale; visător, meditabund.


Detabuiza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (de1- + tabuiza)

1. a înlătura ceea ce este tabu.


Escabeau

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. escabeau)

1. scăunaş de bucătărie (fără braţe şi spătar); taburet.

2. scară mică, portativă.


Interdicţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. interdiction, lat. interdictio)

1. interzicere (prin lege).

2. tabu.

3. interzicere a exercitării drepturilor politice (şi civile) ale unei persoane ca măsură represivă sau de protecţie.

4. stare a unei asemenea persoane.


Meditabund, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. meditabundo, lat. meditabundus)

1. care meditează profund; meditativ, cogitabund.