Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. terminatio)
1. partea terminală a unui lucru.
2. (lingv.) sunet care se află la sfârşitul unui cuvânt.
3. (rar) desinenţă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. détermination)
1. acțiunea de a determina, de a delimita cu precizie, de a caracteriza fără ambiguitate, clar; determinare.
2. (matematică) acțiunea de a determina necunoscutele unei probleme; caracterul unei probleme determinabile.
3. (biologie) ansamblu de factori genetici care caracterizează diferențierea dintre bărbat și femeie într-un organism.
4. (var.) (înv.) determinațiune.
5. (antonime) indeterminare, indeterminație, nedeterminare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. prédétermination)
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Chemorezeptor)
1. terminaţie nervoasă sau organ de simţ care înregistrează modificările chimice ale mediului extern sau intern.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. consonant, lat. consonans)
1. (muz.; despre intervale, acorduri) format din consonanţe; armonios.
2. (despre cuvinte) care au o terminaţie asemănătoare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. détermination)
1. acțiunea de a determina, de a delimita cu precizie, de a caracteriza fără ambiguitate, clar; determinare.
2. (matematică) acțiunea de a determina necunoscutele unei probleme; caracterul unei probleme determinabile.
3. (biologie) ansamblu de factori genetici care caracterizează diferențierea dintre bărbat și femeie într-un organism.
4. (var.) (înv.) determinațiune.
5. (antonime) indeterminare, indeterminație, nedeterminare.
Parte de vorbire: s.n., adj.
Origine: (fr. déverbal)
1. (cuvânt) provenit dintr-un verb; deverbativ, postverbal.
2. adj. care se formează dintr-un verb la infinitiv prin suprimarea desinenței (terminației).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. digastrique)
1. (muşchi) al regiunii superioare şi laterale a gâtului, o parte cărnoasă la fiecare terminaţie şi o porţiune tendinoasă intermediară.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (după fr. indétermination)
1. starea de spirit a unei persoane care nu este capabilă să ia o decizie; lipsă de hotărâre; indeterminație.
2. caracterul unui lucru care nu este definit, stabilit, delimitat cu precizie; lipsă de determinare, de precizie; nedeterminare.