atomism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. atomisme)

1. concepție materialistă, fundată încă din antichitate, potrivit căreia materia, care există în mod obiectiv, este constituită din atomi.
2. teorie științifică modernă a structurii și a proprietăților atomilor; atomistică.
3. părere care reduce un ansamblu la cele mai elementare diviziuni.

atomist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. atomiste)

1. I. referitor la atomism; propriu atomismului.
2. II. partizan al atomismului.
3. specialist în fizica atomică.

atomistic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.f.  
Etimologie: (fr. atomistique)

1. I. care se referă la atomism, care se raportează la acesta.
2. II. sistemul filozofic al atomiștilor; atomism.
3. știință care studiază atomii; fizica nucleară.

epicurism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épicurisme)

1. concepție materialist-ateistă a lui Epicur, care îmbogățește atomismul antic, iar în etică încearcă să creeze o teorie a plăcerii raționale, de evitare a suferinței și de dobândire a unei fericiri senine.
2. școală epicuriană.
3. larg curent de asimilare și valorificare a concepțiilor lui Epicur, în primul rând a eticii și a atomismului său, în Renaștere.

atomistică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. atomistique)

1. știință care se ocupă cu atomul și energia atomică; fizică nucleară.
2. teorie care admite că toate corpurile simple sunt formate din atomi și care se ocupă cu studiul legilor, fenomenelor, ipotezelor etc. care rezultă din această admitere; atomism, teorie atomică.