Dictionar

Rezultate principale (Atonism):

Atonism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (Aton + -ism)

1. cultul lui Aton (zeul soarelui), religie monoteistă a Egiptului antic.

2. cult monoteist cu adorarea discului solar, ca aspect vizibil al divinităţii.


Rezultate secundare (Atonism):

Catonism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (cf. fr. catonisme)

1. atitudine austeră, care amintește de Cato, și moralism intransigent față de obiceiuri, judecăți etc.


Neoplatonism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. néo-platonisme)

1. doctrină filozofică care, reunind într-o viziune originală idealismul platonician cu idei pitagoreice, stoice şi cu misticismul oriental, proclamă ideea creării lumii prin „emanaţia” din divinitate şi pe aceea a cunoaşterii prin extaz mistic.


Platonism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. platonisme)

1. concepţie filozofică a lui Platon, potrivit căreia singura realitate ar fi lumea ideilor, iar lumea materială o copie imperfectă şi trecătoare.

2. iubire platonică.


Augustinism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. augustinisme)

1. doctrina augustinilor, care exaltă puterea graţiei divine, concilierea platonismului cu doctrina creştină şi subordonarea filozofiei faţă de credinţă.


Neopitagorism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. néo-pythagorisme)

1. curent filozofic de origine ale-xandrină care a reactualizat pitagorismul, îmbinându-l cu platonismul şi accentuând tendinţele sale mistice.


Neoplatonic, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. néo-platonique)

1. I. privitor la neoplatonism (filozofie a antichității târzii, fondată de Plotin (205- 270), care se caracterizează prin dorința de a îmbina metafizica lui Platon cu gândirea mistică orientală); neoplatonician.

2. II. adept al neoplatonismului; neoplatonician.


Neoplatonician, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. néo-platonicien)

1. I. referitor la neoplatonism (doctrina discipolilor lui Platon, din secolele III-VI, care amestecau platonismul cu teologia).

2. II. adept al neoplatonismului; neoplatonic.


Platonic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. platonique)

1. referitor la filosofia lui Platon, în special la idealismul platonician; referitor la platonism; platonian.

2. (prin ext.) care are un caracter ideal, pur, spiritualizat, lipsit de orice senzualitate.

3. (despre manifestări, reacţii etc.) care rămâne fără efect; abstract, formal.

4. dragoste = iubire care exclude relațiile carnale.

5. (antonime) carnal, concret, material.


Platonician, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. platonicien)

1. I. care urmează filozofia lui Platon, care se raportează la filosofia lui Platon.

2. II. adept al platonismului; platonist.