Rezultate principale (Atonism):
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (Aton + -ism)
1. cultul lui Aton (zeul soarelui), religie monoteistă a Egiptului antic.
2. cult monoteist cu adorarea discului solar, ca aspect vizibil al divinităţii.
Rezultate secundare (Atonism):
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (cf. fr. catonisme)
1. atitudine austeră, care amintește de Cato, și moralism intransigent față de obiceiuri, judecăți etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. néo-platonisme)
1. doctrină filozofică care, reunind într-o viziune originală idealismul platonician cu idei pitagoreice, stoice şi cu misticismul oriental, proclamă ideea creării lumii prin „emanaţia” din divinitate şi pe aceea a cunoaşterii prin extaz mistic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. platonisme)
1. concepţie filozofică a lui Platon, potrivit căreia singura realitate ar fi lumea ideilor, iar lumea materială o copie imperfectă şi trecătoare.
2. iubire platonică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. augustinisme)
1. doctrina augustinilor, care exaltă puterea graţiei divine, concilierea platonismului cu doctrina creştină şi subordonarea filozofiei faţă de credinţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. néo-pythagorisme)
1. curent filozofic de origine ale-xandrină care a reactualizat pitagorismul, îmbinându-l cu platonismul şi accentuând tendinţele sale mistice.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. néo-platonique)
1. I. privitor la neoplatonism (filozofie a antichității târzii, fondată de Plotin (205- 270), care se caracterizează prin dorința de a îmbina metafizica lui Platon cu gândirea mistică orientală); neoplatonician.
2. II. adept al neoplatonismului; neoplatonician.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. néo-platonicien)
1. I. referitor la neoplatonism (doctrina discipolilor lui Platon, din secolele III-VI, care amestecau platonismul cu teologia).
2. II. adept al neoplatonismului; neoplatonic.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. platonique)
1. referitor la filosofia lui Platon, în special la idealismul platonician; referitor la platonism; platonian.
2. (prin ext.) care are un caracter ideal, pur, spiritualizat, lipsit de orice senzualitate.
3. (despre manifestări, reacţii etc.) care rămâne fără efect; abstract, formal.
4. dragoste ~ă = iubire care exclude relațiile carnale.
5. (antonime) carnal, concret, material.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. platonicien)
1. I. care urmează filozofia lui Platon, care se raportează la filosofia lui Platon.
2. II. adept al platonismului; platonist.