Dictionar

audit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. audit)

1. funcție de control și de revizie contabilă a unei firme; proces prin care persoane competente, independente colectează și evaluează probe pentru a-și forma o opinie asupra gradului de corespondență între cele observate și anumite criterii prestabilite.
 

audiție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. audition, lat. auditio)

1. indentificare a sunetelor cu ajutorul simțului auditiv.
2. audiere de muzică cu un public restrâns.
3. în primă ~ = (despre executarea unei compoziții muzicale) pentru prima oară în public.
4. recepționare de semnale audio.
 

auditiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. auditif)

1. referitor la auz, la simțul auzului.
2. tip ~ = persoană care percepe lumea exterioară mai ales prin sunete.
 

auditor, -oare

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (fr. auditeur, lat. auditor)

1. (cel) care audiază un curs, o conferință etc.; ascultător.
 

auditoriu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. auditoire, /2/ lat. auditorium)

1. asistență, public (la o conferință, la un curs etc.).
2. sală pentru audiții și pentru înregistrări fonice.
 

ACU-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (gr. akouein „a auzi”)

1. „auz, auditiv”.
 

acufenă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acouphène)

1. senzație auditivă patologică, prin zgomote, vâjâituri în urechi, fără un sistem extern; tinitus.
 

acumetrie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acoumétrie)

1. (med.) metodă de evaluare a acuității auditive cu ajutorul acumetrului, folosită pentru a diagnostica și a distinge rapid tipul de surditate pe care îl are pacientul, înainte de a efectua un examen audiometric mai aprofundat; audiometrie.
 

acumetru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. acoumètre)

1. (med.) instrument pentru măsurarea acuității auditive; audiometru.
 

acusmie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acousmie)

1. halucinație auditivă care împiedică perceperea sunetelor.
 

acustic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acoustique)

1. adj. referitor la acustică.
2. s. f. ramură a fizicii care studiază natura și proprietățile sunetelor.
3. disciplină muzicală care studiază sunetele și legile perceperii lor.
4. calitate a audiției sunetelor într-o încăpere.