Dictionar

vanitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. vanité, lat. vanitas)

1. ambiție deșartă și trufașă; orgoliu, trufie, înfumurare, îmgâmfare.
2. deșertăciune.
 

gloriolă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. gloriole)

1. glorie deșartă; vanitate.
 

iactanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. iactancia, fr. jactance)

1. înfumurare, îngâmfare, vanitate.
2. lăudăroșenie, fanfaronadă.
 

inanitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. inanité, lat. inanitas)

1. deșertăciune, vanitate, zădărnicie.
 

modestie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat., it. modestia, fr. modestie)

1. moderație, reținere în aprecierea de sine.
2. discreție, simplitate, sfială.
3. falsă ~ = vanitate abia ascunsă; ~ afectată.
 

mondenitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. mondanité)

1. înclinare spre o viață mondenă.
2. vanitate mondenă.
3. (pl.) evenimente ale lumii mondene.
 

orgoliu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. orgoglio)

1. mândrie exagerată; vanitate, trufie.