Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT designatio
2. FR appellation; désignation
3. EN appellation; designation
6. HU kijelölés, megjelölés, meghatározás
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. desemna)
1. faptul de a desemna; desemnat.
2. indicare a unei persoane după semne distinctive după care se poate recunoaște.
3. destinare a unei persoane pentru o anumită funcție; numire a cuiva într-o funcție.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. campionato)
1. competiţie oficială organizată pe o probă sau pe o ramură sportivă pentru desemnarea celui mai bun.
2. situaţia, calitatea de campion.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. dénomination, lat. denominatio)
1. faptul de a denumi; acțiunea de atribuire a unui nume; denumire.
2. desemnarea unui lucru printr-un nume care exprimă starea, specia, calitățile esențiale ale acestuia.
3. (religie) mișcare, ramură sau subgrup dintr-o religie (care funcționează sub un nume, tradiție și identitate).
4. (justiție) termen care desemnează în mod formal, care identifică o entitate dată.
5. (var.) (înv.) denominațiune.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. éponyme, gr. eponymos)
1. adj. care dă numele său unui loc, unui oraș etc.
2. s. m. (ant.) magistrat care dădea numele său anului; primul dintre cei nouă arhonți ai Atenei sau unul dintre cei doi consuli ai Romei, care dădea numele său anului.
3. termen pentru desemnarea unei stațiuni arheologice unde a fost cercetată prima dată o cultură materială și care, ca urmare, a dat numele culturii.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (lat. heres, -dis, it. erede)
1. cel care, la moartea unei persoane, devine (co)proprietarul averii acestuia; moștenitor.
2. cel care, prin drept de naștere sau prin desemnare, urmează pe cineva într-o funcție, într-o demnitate, la tron etc.
3. (fig.) cel care duce mai departe tradițiile predecesorilor săi, care continuă învățătura unei persoane etc.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. designa)
1. acțiunea de a designa; designație.
2. desemnare; denumire; indicare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. désignation)
1. acțiunea de a designa; designare.
2. acțiune de desemnare în avans a celui care trebuie să îndeplinească o funcție.
3. desemnare; denumire; indicare.