mutație

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT mutatio
2. FR mutation
3. EN mutation; saltation
4. DE Mutation; Erbsprung; Veränderung
5. RU мутaция
6. HU mutáció (hirtelen fellépő öröklődő megváltozás)

mutație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. mutation, lat. mutatio)

1. schimbare, modificare, transformare.
2. (lingv.) transformare a unei serii de sunete în altele.
3. ~a valorilor estetice = procesul de percepere diferită, cu trecerea timpului, a elementului estetic din structura operei literare.
4. (jur.) transmitere a unui lucru dintr-o proprietate într-alta.
5. schimbare de domiciliu; formele necesare în acest scop.
6. schimbarea vocii la băieți în perioada pubertății.
7. modificare cromozomială cu efecte genetice, datorită unor cauze spontane sau unor agenți mutageni.

comutație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. commutation, lat. commutatio)

1. comutare; schimbare, mutație.
2. totalitatea operațiilor de conectare și deconectare a liniilor, efectuate în scopul realizării unei legături telefonice sau telegrafice.
3. trecere a unei secțiuni a înfășurării induse a rotorului unei mașini electrice cu colector dintr-o cale de curent într-alta în cursul rotirii rotorului.
4. figură de stil prin care sunt puse în opoziție două propoziții, astfel încât prin schimbarea ordinii cuvintelor să rezulte un sens contrar.

micromutație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. micromutation)

1. (biol.) mutație de substanță ereditară, urmată de schimbări mici de caractere.

permutație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. permutation, lat. permutatio)

1. permutare.

transmutație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. transmutation, lat. transmutatio)

1. transformare a unui element chimic în altul în urma dezintegrării radioactive sau a reacțiilor nucleare.
2. schimbare, transformare.
3. transformare a unui cromozom, care nu este datorată unei mutații genice.

aberație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă față de tip; formă rezultată pe cale de mutație.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
8. (var.) (înv.) aberațiune.
9. (antonim) normalitate.

alogonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allogonie)

1. (biol.) modificare a formulei datorată mutației.

cacogen, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cacogène)

1. (biol.) cu structură genetică nefavorabilă.
2. (despre o mutație) care atenuează deteriorarea unui caracter.

comutare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (comuta)

1. acțiunea de a comuta; comutație.
2. (jur.) ~a pedepsei = înlocuire a unei pedepse mai grele printr-una mai ușoară.
3. (mat.) operație efectuată asupra unui șir de numere, al cărei rezultat nu depinde de ordinea în care se operează asupra diferitelor elemente ale șirului.
4. fenomenul elaborării unor reflexe condiționate diferite la unul și același stimul în funcție de schimbarea condițiilor mediului ambiant.
5. substituire a unui element lingvistic cu altele, pentru a verifica proprietățile lor respective (fonetice, morfologice, sintactice, semantice).

comutație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. commutation, lat. commutatio)

1. comutare; schimbare, mutație.
2. totalitatea operațiilor de conectare și deconectare a liniilor, efectuate în scopul realizării unei legături telefonice sau telegrafice.
3. trecere a unei secțiuni a înfășurării induse a rotorului unei mașini electrice cu colector dintr-o cale de curent într-alta în cursul rotirii rotorului.
4. figură de stil prin care sunt puse în opoziție două propoziții, astfel încât prin schimbarea ordinii cuvintelor să rezulte un sens contrar.

conversiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conversion, lat. conversio)

1. modificare a condițiilor inițiale ale unui împrumut.
2. preschimbare a unei valori monetare într-o valoare de altă natură.
3. (rar) schimbare a naturii, a formei unui lucru.
4. modificare a unui sistem fizic sau tehnic prin transformarea unor mărimi date.
5. transformare, în urma unui proces chimic, a unei specii de molecule în alte specii de molecule.
6. (biol.) schimbare în ordine liniară a genelor; transmutație genetică.
7. reluare în ordine inversă a termenilor unei sintagme, cu sau fără schimbarea înțelesului ori funcțiilor sintactice; reversiune.
8. schimbare a clasei lexico-gramaticale, a valorii unui cuvânt; hipotaxă.
9. (log.) răsturnare a unei judecăți prin înlocuirea reciprocă a subiectului cu predicatul.
10. traducere a unui cuvânt, număr sau mesaj alfanumeric dintr-un cod sau limbaj într-altul.
11. mecanism psihic care face să apară un simptom corporal la locul unui efect refulat ce nu poate accede în conștiință fără a provoca o reacție de angoasă.