avans

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. avance)

1. sumă de bani plătită cu anticipație.
2. în ~ = mai înainte de timpul sau distanța prevăzută.
3. interval de timp, distanță, spațiu cu care cineva sau ceva se află înaintea altcuiva.
4. ~ la aprindere = avans cu care se produce aprinderea combustibilului în camera de ardere a unui motor.
5. (pl.) primele demersuri pentru încheierea unei afaceri, pentru o înțelegere, pentru înfiriparea unei legături.

avansa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. avancer)

1. intr. a înainta (într-o direcție); a progresa, a se dezvolta.
2. tr. a înainta, a promova într-un grad, într-o funcție superioară.
3. a da cu anticipație (sume de bani).
4. (fig.) a anticipa (o propunere).

avanscenă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. avant-scène)

1. parte a scenei între cortină și rampă.
2. fiecare dintre cele două loji în imediata apropiere a scenei.

aconta

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (acont)

1. a plăti un acont, un avans din prețul convenit; (pop.) a arvuni.

corpuscular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. corpusculaire)

1. care se referă la corpusculi, la atomi.
2. filosofie ~ă = doctrina lui Epicur, care explica formarea lumii prin întâlnirea atomilor.
3. (fizică) teorie ~ă = teorie care avansează teza discontinuității materiei.

credit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. crédit, lat. creditum)

1. relație ce se stabilește între o persoană (creditor) care acordă, sub formă de împrumut, o sumă de bani sau alte valori și o altă persoană (debitor), care primește împrumutul, urmând ca restituirea să se efectueze la o dată ulterioară, determinată; împrumut acordat; creanța creditorului; obligația (bănească) a celui creditat.
2. sferă a circulației bănești cuprinzând relațiile de credit.
3. coloana (din dreapta) a unui cont, care reprezintă sumele avansate.
4. (fig.) încredere, considerație, stimă, autoritate de care se bucură cineva.

decrepitudine

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. décrépitude)

1. stare de bătrânețe înaintată prin slăbire excesivă și pierderea aproape totală a forțelor; ramolisment.
2. (fig.) decădere, declin avansat.

delicvescent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déliquescent, lat. deliquescens)

1. (despre substanțe solide) care absoarbe vaporii de apă din atmosferă, transformându-se în soluții apoase; care trece în stare lichidă prin absorbția umidității din aer.
2. (fig.) care este sau cade într-o stare de degradare avansată; decadent, corupt; (antonime) prosper, puternic.

doctorantură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (rus. doktorantura)

1. formă de pregătire avansată a oamenilor de știință, în înstituțiile de învățământ sau de cercetări științifice, pentru gradul de doctor în științe.
2. stagiu de calificare științifică superioară pentru obținerea titlului de doctor; doctorat.