rezistență

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT resistentia
2. FR résistance; résistivité
3. EN resistance; axeny; resistivity; inhospitality
4. DE Resistenz; Widerstandsfähigkeit; Widerstandskraft; Widerstand
5. RU устойчивость; сопротивление; резистентность
6. HU ellenállóképesség

rezistență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. resistenza, fr. résistance)

1. proprietate a unui material de a rezista forțelor (solicitărilor) exterioare care tind să-l deformeze sau să-l rupă.
2. ~a materialelor = disciplină care studiază stările de tensiune și de deformație ale corpurilor solide sub acțiunea forțelor exterioare.
3. forță care se opune efectului unei alte forțe.
4. obișnuință a microbilor cu medicamentul administrat, datorită abuzului de antibiotice.
5. forță opusă de un conductor la trecerea curentului electric prin el.
6. rezistor.
7. putere de a rezista la o boală, la oboseală etc.
8. împotrivire, opoziție; (spec.) respingere a atacurilor inamicului.
9. piedică, obstacol, greutate.
10. mișcare a patrioților care, în țările ocupate de dușmani au luptat împotriva cotropitorilor și a politicii de colaborare cu aceștia; formă de luptă împotriva regimului totalitar comunist.

acidorezistență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acido-résistance)

1. rezistență a unor materiale, corpuri etc. la acțiunea agresivă a acizilor.
2. proprietate a unor bacterii colorate cu anilină de a rezista la acțiunea decolorantă a acizilor.

antibioticorezistență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. it. antibioticoresistenza)

1. (med.) capacitatea unui microorganism de a rezista la acțiunea bacteriostatică sau bactericidă a unui antibiotic; rezistență la antibiotice.

chemorezistență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Chemoresistenz)

1. (med.) rezistența unui agent patogen (virus, microb, celulă canceroasă etc.) la chimioterapie; chimiorezistență.

chimiorezistență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. chimiorésistance)

1. (med.) rezistență microbiană sau parazitară față de antibiotice ori chimioterapice; chemorezistență.

fotorezistență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. photorésistance)

1. conductor electric a cărui rezistență variază în funcție de iluminare, funcționând pe baza efectului fotoelectric intern.
2. componentă electronică a cărei rezistivitate variază în funcție de cantitatea de lumină incidentă: cu cât este mai iluminată, cu atât rezistivitatea este mai mică.

insulinorezistență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. insulino-résistence)

1. rezistență a organismului la acțiunea hipoglicemiantă a insulinei.

achinetospor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. akinétospore)

1. celulă asexuată imobilă și de rezistență, formată prin fragmentare, la cloroficee și cianoficee.

achinetosporange

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. akinétosporange)

1. sporange având funcția de organ de rezistență și de înmulțire.
2. sporange cu zoospori ciliați.

acidorezistent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acido-résistant)

1. care prezintă acidorezistență.
2. se referă la bacteriile care nu se decolorează nici sub acțiunea acizilor puternici, nici sub acțiunea alcoolului.

acidorezistență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acido-résistance)

1. rezistență a unor materiale, corpuri etc. la acțiunea agresivă a acizilor.
2. proprietate a unor bacterii colorate cu anilină de a rezista la acțiunea decolorantă a acizilor.

aditiv, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. additif, lat. additivus „care se adaugă la”)

1. I. care este adăugat, care se adaugă, care se adiționează, care completează.
2. (mat.) referitor la operația de adunare; care provine dintr-o adunare.
3. (fizică) (despre o proprietate, un efect) exprimat printr-o mărime fizică ale cărei valori se însumează algebric.
4. II. lucru adăugat, completare, supliment.
5. (industrie) constituent secundar, substanță care, adăugată unor produse, le ameliorează unele proprietăți.
6. (industria alimentară) produs destinat să modifice gustul sau parfumul, să prelungească conservarea.
7. (petrochimie) denumire generică pentru diferitele produse care sunt încorporate în benzină pentru a o face mai puțin detonantă; în uleiuri pentru a le îmbunătăți calitățile de lubrifiere, rezistența la oxidare, punctul de îngheț sau indicele de vâscozitate; în bitumuri pentru emulsionare.

aerodinamic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérodynamique)

1. adj. referitor la aerodinamică.
2. (despre vehicule sau profilul lor) construit în așa fel, încât să întâmpine la înaintare o rezistență minimă la frecarea cu aerul.
3. s. f. ramură a mecanicii fluidelor care studiază mișcarea corpurilor într-un mediu gazos.