Dictionar

excomunicat

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (lat. excomunicare, „a scoate din comunitate”)

1. (persoană) care a fost exclusă dintr-o comunitate religioasă; afurisit, anatemizat.
2. (fig.; s.m.f.) persoană respinsă de un grup.
3. (adj.) îndepărtat; alungat; respins.
4. (înv.) escomunicat.
 

excomunicator

Parte de vorbire:  adj., s.m.  
Etimologie: (lat. excommunicator)

1. (unul) care excomunică.
2. s.m. cel care excomunică.
 

imblocație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. imblocation)

1. mod de îngropare a celor excomunicați, prin acoperire cu pământ și cu pietre în mijlocul unui câmp.
 

excomunicabil

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. excommunicabilis)

1. care merită să fie excomunicat.
2. făcând excomunicarea posibilă sau adecvată.